Afis film: 2D Tovarășul Draculici - subtitrat RO (Drakulics elvtárs)

2D Tovarășul Draculici - subtitrat RO (Drakulics elvtárs)

N-15
95 minute
Comedie

Despre Film

Suntem în Ungaria anilor ’70. Tovarășul Fábián (Zsolt Nagy), trecut și prin revoluția cubaneză, își vizitează patria pentru a lansa o mișcare grandioasă de donare de sânge. Dar ceva e în neregulă cu el. Bătrânul luptător arată de parcă ar avea 30 de ani, posedă un aer degajat și conduce un Mustang roșu aprins, iar femeile mor după această bestie neobosită la pat.

Serviciul de contraspionaj s-a pregătit însă de luptă, punându-și în joc cei mai buni agenți. Mária (Lili Walters), în rolul însoțitoarei sale, încearcă să-i câștige încrederea tipului suspect; pe măsură ce întâlnirile lor devin din ce în ce mai serioase, femeia firavă devine din ce în ce mai încrezătoare în propriile forțe: ajunge să creadă că e mai deșteaptă și mai puternică decât bărbații care o dirijează ca pe o marionetă. Între timp, iubitul ei, Laci (Ervin Nagy), maestru al urmăririi, interceptării și al luptei corp la corp, observă toate acestea din fundal, iar atunci când nu are o criză de gelozie, face ceea ce nu e punctul lui forte: gândește.

Oare care este secretul tovarășului veșnic tânăr care soarbe o zeamă roșie și densă dintr-o sticluță de suc și tânjește după gâturile gingașe ale tovarășelor? Spionii, agenții secreți, informatorii, impostorii, camarazii vechi și noi erau pregătiți pentru orice, dar pentru o asemenea situație nu există instruire...

Detalii

Genul: Comedie

Durata: 95 minute

Regia: Márk Bodzsár

Tara: Ungaria

Limba: maghiară

Distribuitor: Asociația Filmtett

Audienta: N-15

Trailer Oficial

Distributia

In rolurile principale:

Lili Walters, Ervin Nagy, Zsolt Nagy, Szabolcs Thuróczy, István Znamenák

Program

 Vineri
28.02
Sambata
29.02
Duminica
01.03
Luni
02.03
Marti
03.03
Miercuri
04.03
Joi
05.03
20:45             Rezervă bilet Sala2