Afis film: 2D Malmkrog - subtitrat RO

2D Malmkrog - subtitrat RO

AP-12
200 minute
Dramă Istoric

Despre Film

E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.

Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânară dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politican în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă.

Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi - bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii - se află sub îngrijirea unei sore medicale.

Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obisnuita lor partidă de whist și la veșnicile discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de “armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului.

Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului.

E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.

Detalii

Genul: Dramă Istoric

Durata: 200 minute

Regia: Cristi Puiu

Tara: Romania, Serbia, Elvetia, Suedia, Bosnia si Hertegovina, Macedonia

Limba: franceză

Distribuitor: Iadasarecasa

Audienta: AP-12

Trailer Oficial

Distributia

In rolurile principale:

Frédéric Schulz-Richard, Ugo Broussot, Diana Sakalauskaité, Agathe Bosch, Marina Palii, István Teglas

Program

 Miercuri
08.12
Joi
09.12
Vineri
10.12
Sambata
11.12
Duminica
12.12
Luni
13.12
Marti
14.12